E vorba de nimic adevarat...

M- am inscris intr- un concurs ce avea sa aiba loc intr- un cerc vicios.

Eram sigura de reusita mea si credeam ca nimic nu va schimba asta. Am dat cortina la o parte ca lumea sa stie ca imi fac aparitia... e totusi marea mea intrare. Prima si ultima...

Cautam sa- mi vad oponentii, in schimb nu- mi vadeam decat aliatii. Erau acolo, cu mine, pentru mine.
Patetic! Era desigur doar imaginatia mea... cine a mai pomenit de aliati in vreme de razboi si cine a mai pomenit drum fara de mine gata sa explodeze?

Era un cerc plin de spini trandafirii iar mirosul de zambile ne mintea... Ne incredeam in ceea ce parea a fi frumos si adevarat, dar ne- a afectat precum eclipsa orbitoare...
Am inchis ochii si mi- am continuat competitia, increderea mea palea si totusi nu puteam pleca din cercul acela strans... Mi- era un drum continuu si repetat.

Trista- i victoria cand nimic nu- i adevarat!

Petale de ciresi

Pe aleea veche, petalele de ciresi au format un pod... pod pe care doar vantul incapatanat il muta de pe o parte pe alta, rascolind inabusitor trecutul.
Fiecare petala, fiecare cuvant uitat si pierdut in zbor era reamintit... fiecare imagine uitata era dezvaluita de fiecare petala furata de briza calma.
De dupa trestii sare gandul. Aduce cu el remuscari in incercarea de a distruge acele alegeri ce nu trebuiau fi facute, acele cuvinte ce nu trebuiau spuse.
Incercarea fara de reusita de a sterge acele amintiri care dor, acele imagini care ucid sau acele sunete care chinuie pe veci sufletul...
Ma dor, te dor, dar totusi ne e bine impreuna... vremea ce a trecut avea un scop comun necunoscut, era ca o conspiratie totala, atat de amestecata precum valurile
marii in plina furtuna. Precum furtuna desertului, cand mii de fire de nisip se amesteca si se comfunda cu cerul infinit.
Cineva zicea ca minunile exista, pana acum nu am crezut, dar iata ca viata te surprinde si te prinde din trecut, cum te prinde pescadronul.
Cand gandul a prins aripi,ciresi au inflorit, dar aripile sau frant si petalele roze- rosiatice au cazut, creind un pod de inimaginabile rezolvari la
problemele legate de trecut, prezent si viitor...
Vantul si- a facut treaba, a rascolit tot si, din tot a rezultat un calm uimitor.
E bine, nu ma simt nici ca la inceput, nici ca la sfarsit ci doar simt ceea ce simt pentru propriul gand, decor.
Valuri, trestii, petale... ganduri, imagini, vorbe ce acum fac minuni.
Un decor minimalizat creat pentru a rezolva ceva de nerezolvat.

Era frig, era moarte... era calm

Era calm, la fel ca- n totdeauna, dar departe de atingerile tuturor. Doar privirile il ajungeau in acel rece cavou.
Nu spunea nimic si asta era dureros, caci pe chipul sau era schitat un zambet linistit, dar monstruos...
Nu incerc a definii, deplina lui racire, nici zambetul ce il purta cu ochii inchisi si sange rece si inchegat in vene. Dar ma intreb de ce dupa atata timp nu il cunosc desii era ruda, era vecin.
Pana si ceilalti vorbeau de intamplari stupide, dar niciunul nu spunea de ce mi- a dat el mie. O ciocolata, atat si doar atat... dar multe altele la rand.
De ce in camera era o caldura de necuprins, iar el rece intr- un dreptunghi prins?
De ce inauntu era o liniste de nepetruns, iar afara rasete haotice resunau dupa apus?
El doarmea, mai respira si, mai deschidea ochii din cand in cand, eu il vedeam imi zambea mai cald, mai calm, dar voi meschini, nu il lasati sa- si duca odihna pe trepte linistite intre rude ranite, intr- un rece cavou.
" - Taceti, vreau sa dorm! "
Era frig, dar lui ii era cald, costumul ala il tinea drept.
Era moarte, toti plangeau si sufereau, dar el... era calm.
" - Sa se odihnesca in pace! "

Nu vom uita de tine, nu voi uita de ciocolata ta! I.M.

Ceea ce vreau sa spun!

Sunt sigura ca vrei sa aflii ce vreau sa spun, dar la fel de sigura ca nu o sa- ti spun, nu prea curand...
Ideea e ca stii ce vreau sa- ti spun, dar numai ca nu pot sa- ti spun acum.
Nu cred ca ma intelegi, nici eu nu ma mai inteleg. Ma cert zilnic cu mine sau, ca sa nu exagerez, aproape zilnic... mai iau si o pauza din cand in cand si nu mai vorbesc cu mine. Chiar nu ma mai bag deloc in seama si, la un moment dat, ma trezesc ca merg imbracata in pijamale in drum spre scoala.
Stiu, stiu... nu e chiar atat de grav, poate tie ti s- a intamplat si mai rau, dar chestia jenanta era ca am uitat sa- mi las cutia de lapte acasa si mergeam cu degetul in gura si daca nici asta nu e prea grav, tin sa te anunt ca aveam in picioare papuceii de la Craciunul trecut... aia cu material pufos si capete de vacutze...
De atunci mi- am propus sa nu ma mai ignor, nici daca m- as supara foarte tare pe mine.
Am pierdut ideea si asta numai din cauza mea, dar mi- am propus sa nu ma mai ignor chiar daca ma supar asa ca nu ma ignor.
Si fiindca am pierdut ideea... DIN CAUZA MEA... iti spun ce aveam de zis: - Te iubesc!

CINE MA IUBESTE, COMENT DARUIESTE! :)):))=))=))

Spider lilies

Lily... spider lilies...
You can almost see them moving...

They seem to bee dangerous, but they are so beautiful...

Red, yellow, orange, white, blue...

" Spider lilies" a psychological movie including love...

You, me & all the people around us...

Vrem ceva mai bun!

In calitate de eleva al unui liceu din Romania, Tulcea, tin sa- mi exprim parerea libera intr- o societate democratica cu valori egale. Nu pot spune ca sunt o eleva de nota 10 dar nici intr- un caz mai rau. Vreau o educatie adecvata, iar educatia adecvata nu se ofera gratis.
Poate ca inca nu va- ti dat seama ce vreau, dar va voi spune imediat; Vreau ca toti acei profesori ce- si impart vastele cunostinte, sa poata fii multumiti de treaba pe care o fac, de efortul pe care il depun aducandu- ne noua dinaintea picioarelor, scarile catre succes.
Pana la urma, nu se spune ca noi am fi viitorul acestei societati? Desi banuiesc ca prin viitorul acestei societati ma refer la un viitor mai bun si mai deschis spre lucruri ce ne vor aduce bunastarea, noua, profesorilor, cetatenilor din tara pe care o impartim. Isi vor rasplata... nu aceea rasplata pe care o primesc la batranete cand fostii elevi, studenti, le vor arata recunostinta... isi doresc si ei plata lunara pentru a- si putea continua o viata decenta si pentru a continua impartasirea cunostintelor cu drag.
Pana acum am vorbit in numele meu, din perspectiva mea, dar sa punem in evidenta si perspectiva unor oameni mai invatati ca mine:

Ziarul Delta editia << Sambata 27 martie, 2010 >> Sergiu SMOLII

" Foamea i- a scos in strada pe profesori
< " Am stat in clasa moarta de foame. Este normal asa? " > s- a plans o profesoara din municipiu.

In jur de 80 de profesori de la Federatia Spiru Haret au protestat ieri in platoul din Piata Civica pentru ca nu le- au fost achitate salariile din luna februarie. Multi dintre dascali sunt intr- o situatie disperata. Nu mai au ce pune pe masa si nici cu ce- si plati ratele la banca. Din nefericire, in aceasta situatie se regasesc mai bine da 800 de profesori de la scolile tulcene.

DIN NOU AMETITI CU PROMISIUNI

< " Nu a fost aprobata locatia Piata Civica. Ni s- au propus alte trei locatii- Prefectura, Inspectoratul Scolar Judetean sau Finantele Publice. Noi am refuzat propunerea primita. Aici suntem in trecere si discutam despre faptul ca nu s- au primit drepturile salariale pentru februarie. De fapt, se vor primii dupa ce am facut<< n>> demersuri, dupa ce majoritatea nu a dormit nopti intregi. Nu stim cum va fi, insa, se va pronunta pentru 3 sau 4 luni, iar pana atunci nu stim cum se vor descurca acesti oameni" > ne- a declarat liderul FSI Spiru Haret, Mihai Roma.
La protestul din Piata Civica a asistat si fostul inspector general, acualul senator PDL, Ion Bara, care le- a explicat profesorilor cauzele situatiei in care se afla. El le- a dat asigurari protestatarilor ca s- au facut toate demersurile ca situatia sa nu se repete pe viitor. Profesorii au fost asigurati ca isi vor primii salariile in cateva zile. "

Promisiuni, sperante... da, sunt caracteristici ale naturii umane, dar nu ne tin in viata, ne aseamana, ne definesc, dar nu ne pun mancarea pe masa, nu ne platesc datoriile. Oare chiar nu putem iubii trandafirii fara sa ne intepam in spini? Si daca pana la urma nu putem evita spinii, nu ii putem inlatura pentru a ramane doar mirosul dulce? Toti suntem oameni, la fel si profesirii, dascalii... Isi merita si ei viata si la fel si rasplata pentru lucrurile minunate pe care ni le astern in fata ochilor. Vreau un viitor mai bun pentru mine si pentru toti cei asemeni mie.
Nu cer prea mult... doar dreptate.

E clar ca nu exista un punct

E clar ca te- am iubit si e clar ca inca te mai iubesc, dar mi- e greu sa recunosc si greu sa reusesc sa renunt la tine,,,
E clar ca nu stiu ce sa fac si nu stiu ce e bine, cred ca nu vreau sa mai risc si totusi ma incanti cu vorbe dulci si ganduri bune,,, da' da, iti citesc gandurile cand te privesc in ochi, Ai vrea sa- mi poti citi si tu mie gandurile??? Poate ca nu, adica, e clar ca n- ar iesii nimic bun asa, dar poate ca nici rau,,,
Oare ce ar trebuii sa fac?
E clar ca nu stiu, deci mai speram cat timp nu exista PUNCT
E clar ca nu exista punct,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
Dar virgulele si alte smne??????????