Era frig, era moarte... era calm

Era calm, la fel ca- n totdeauna, dar departe de atingerile tuturor. Doar privirile il ajungeau in acel rece cavou.
Nu spunea nimic si asta era dureros, caci pe chipul sau era schitat un zambet linistit, dar monstruos...
Nu incerc a definii, deplina lui racire, nici zambetul ce il purta cu ochii inchisi si sange rece si inchegat in vene. Dar ma intreb de ce dupa atata timp nu il cunosc desii era ruda, era vecin.
Pana si ceilalti vorbeau de intamplari stupide, dar niciunul nu spunea de ce mi- a dat el mie. O ciocolata, atat si doar atat... dar multe altele la rand.
De ce in camera era o caldura de necuprins, iar el rece intr- un dreptunghi prins?
De ce inauntu era o liniste de nepetruns, iar afara rasete haotice resunau dupa apus?
El doarmea, mai respira si, mai deschidea ochii din cand in cand, eu il vedeam imi zambea mai cald, mai calm, dar voi meschini, nu il lasati sa- si duca odihna pe trepte linistite intre rude ranite, intr- un rece cavou.
" - Taceti, vreau sa dorm! "
Era frig, dar lui ii era cald, costumul ala il tinea drept.
Era moarte, toti plangeau si sufereau, dar el... era calm.
" - Sa se odihnesca in pace! "

Nu vom uita de tine, nu voi uita de ciocolata ta! I.M.