Petale de ciresi

Pe aleea veche, petalele de ciresi au format un pod... pod pe care doar vantul incapatanat il muta de pe o parte pe alta, rascolind inabusitor trecutul.
Fiecare petala, fiecare cuvant uitat si pierdut in zbor era reamintit... fiecare imagine uitata era dezvaluita de fiecare petala furata de briza calma.
De dupa trestii sare gandul. Aduce cu el remuscari in incercarea de a distruge acele alegeri ce nu trebuiau fi facute, acele cuvinte ce nu trebuiau spuse.
Incercarea fara de reusita de a sterge acele amintiri care dor, acele imagini care ucid sau acele sunete care chinuie pe veci sufletul...
Ma dor, te dor, dar totusi ne e bine impreuna... vremea ce a trecut avea un scop comun necunoscut, era ca o conspiratie totala, atat de amestecata precum valurile
marii in plina furtuna. Precum furtuna desertului, cand mii de fire de nisip se amesteca si se comfunda cu cerul infinit.
Cineva zicea ca minunile exista, pana acum nu am crezut, dar iata ca viata te surprinde si te prinde din trecut, cum te prinde pescadronul.
Cand gandul a prins aripi,ciresi au inflorit, dar aripile sau frant si petalele roze- rosiatice au cazut, creind un pod de inimaginabile rezolvari la
problemele legate de trecut, prezent si viitor...
Vantul si- a facut treaba, a rascolit tot si, din tot a rezultat un calm uimitor.
E bine, nu ma simt nici ca la inceput, nici ca la sfarsit ci doar simt ceea ce simt pentru propriul gand, decor.
Valuri, trestii, petale... ganduri, imagini, vorbe ce acum fac minuni.
Un decor minimalizat creat pentru a rezolva ceva de nerezolvat.