Batea vantul dinaintea ta, iar praful era ridicat in zari... totusi tu vedeai destul de bine, locul pentru pasii tai.
Eu m- am transformat in ceva asemanator nisipului si a ruginei doar pentru a fi purtata de vant pe urmele tale. Nu mi- am dat seama ca e inutil, caci tu nu te uiti la praf, nu te uiti la mine, ci dincolo de el, dincolo de mine, la destinatie. Acum sufar in tacere printre particule infinite si fine.
Infinite? Bine, bine... dar eu ce caut aici... am venit cu un scop precis si scopul meu s- a sfarsit chiar in momentul in care a inceput... Fine, particule, macar atat... sa- mi simt si eu durerea alinata de tacerea fina, inutil.
As vrea acum doar sa pasesc pe pasii tai ce au lasat in urma amprente aproape invizibile... eu sunt de vina, eu si miile de particule, caci ti- am astupat pana si urmele. Ce sa mai fac, ce sa mai caut? Sa- mi caut firea cea de demult, cea plina de raceala si, poate asa te uit...
Luciditatea mea e ingropata in eternul translucid.
nu vei uita foarte usor o persoana pe care ai atins`o,si ai avut`o in fata ta...doar timpul va sterge usor usor din mintea ta tot..si atunci vei avea mintea mult mai goala,fara amintiri care totusi te`au durut sau poate mai dor..
RăspundețiȘtergere