Timpul inchegat o tine, strans legata. Nu mai vede, nu mai simte si briza o- nfioara.
Capitularea s- a facut, tot poporul plange, caci timpul a trecut, iar ea mereu ramane.
Lacrimi albastre pe sufletul ei rosu nu reusesc a mai incalzii inima Nosferatei.
Calca- n zeci de mi de cioburi, ceasuri sparte si, nu poate trece mai departe caci este strans legata.
Aduce viata, si- aduce moartea, blocata in netimp. Mereu tanara, mereau curata, " plange" la capataiul celor pierduti.
Ea nu mai plange, nu mai are lacrimi... sau uscat in simpla ei tacere, dar ii plange sufletul curat cu picaturi din ceruri.
Ce trista- i viata fara moarte, si trista e de singura, fata vesnic nemuritoaare si plina de lumina.
Ce- i aduci tu ei, " dulce" nemurire, singuratate cruda ce o- ntalnesti la genii?
Oferai libertate tu dulce- amar nemurire si las- o sa mai simta o clipa a vietii scurte fericire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu